Vineri, 05 Iunie 2026

Daruri mici, dar din suflet, pentru 550 de copii din judeţul Constanţa

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 23 Mai 2022 324 < 1 min citire
Daruri mici, dar din suflet, pentru 550 de copii din judeţul Constanţa
Toţi copiii merită să fie fericiţi şi iubiţi. Tocmai de aceea, de ziua lor, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, pe 1 iunie, va fi organizat evenimentul „Daruri mici din suflet mare”. Acesta a fost posibil datorită Arhiepiscopiei Tomisului şi a parohiilor din Constanța. Astfel, cei 250 de copii din centrele de plasament și alți 300 de copii proveniți din sate defavorizate vor avea parte de cadouri (jucării, dulciuri, rechizite și cărți), jocuri, spectacole, gustări, sucuri, tort festiv și multă distracție. Darurile vor fi oferite copiilor din cadrul DGASPC Constanța și celor din mediul rural de către IPS Teodosie, miercuri 1 iunie, ora 12.00. Cei care vor să sprijine campania pot pregăti cadouri (cărți, dulciuri pentru copii și jucării), ambalate, cu specificația vârstei și a genului, pe care să le aducă la Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului sau la restaurantul „Dorna” din Mamaia.
Taguri
Articolul anterior ACCIDENT GRAV, DUPĂ UN IMPACT FRONTAL! O femeie şi un copil, victime
Articolul următor Sentinţă devastatoare pentru primul soldat rus, judecat pentru crime de război

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei