Joi, 04 Iunie 2026

De ce se ia lumină de Paște?

de Cuget Liber Sâmbătă, 27 Aprilie 2019 296 < 1 min citire
De ce se ia lumină de Paște?
Lumânarea Pascală este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții. În fiecare an, Lumina Învierii apare de nicăieri și fără nicio explicație exterioară în Sâmbăta Mare a Paștelui ortodox, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
În noaptea de Sfintele Paști credincioșii vin la biserică, participă la slujbă și iau lumină.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioșii merg la biserică pentru a primi lumina Lui Hristos. Fiecare creștin își pregătește, din timp, o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. La slujba de Înviere, creștinii cântă împreună cu preoții "Hristos a Înviat!". Slujba se încheie dimineața, dar cei mai mulți dintre creștini pleacă după ce au luat Lumina Sfântă.
Aceasta trebuie să fie ținută aprinsă până ajung acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al ușii de la intrare.
Lumânarea de la Înviere se ține în casă și se aprinde la nevoie, când creștinul se roagă pentru ceva special sau pentru diferite trebuințe, la necaz, boală, supărare sau vreme de furtună, scrie realitatea.net
Taguri
Articolul anterior A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai
Articolul următor The Cranberries au lansat ultimul lor album, un omagiu adus solistei Dolores O'Riordan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei