C.N. Poșta Română S.A. informează clienții că, în perioada Sărbătorilor de iarnă, traficul poștal internațional poate fi afectat de o serie de factori specifici, de exemplu cantități foarte mari de trimiteri atât la import, cât și la export, aglomerarea curselor de transport aerian internațional, precum și condiții meteo nefavorabile. Ca urmare a acestor aspecte, este foarte posibil să apară întârzieri în ceea ce privește timpii de circulație la trimiterile internaționale de corespondență, colete poștale și EMS (Express Mail Service).
- Publicitate -
Compania Națională Poșta Română S.A. cere scuze clienților săi pentru eventualele inconveniente și îi asigură, totodată, de faptul că angajații poștali vor face tot ceea ce este posibil pentru recuperarea eventualelor întârzieri.