Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Depistarea cancerului, la fel de simplă ca un test de sarcină

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Octombrie 2008 351 1 min citire
Depistarea unor boli precum cancerul, HIV-SIDA sau scleroza multiplă ar putea deveni la fel de simplă ca un test de sarcină, potrivit unui proiect al cercetătorilor de la Universitatea Leeds, preluat de presa britanică de specialitate.
Cercetătorii britanici au dezvoltat o tehnologie bazată pe bio-senzori, care folosește anticorpi pentru a detecta moleculele din corpul uman care arată prezența unor boli (bio-markeri). Această metodă, care funcționează asemeni unui test de sarcină sau unui test de glucoză, este o metodă mult mai rapidă decât metodele de testare existente în prezent.
Testele efectuate de cercetători au arătat că bio-senzorii pot detecta o gamă largă de analiți, printre care sunt și bio-markerii prezenți la îmbolnăvirea de cancer de prostată sau ovarian, scleroză multiplă, boli de inimă sau infecții fungice. Echipa de cercetători crede că bio-senzorii ar putea fi folosiți și la testarea tuberculozei sau a HIV.
"Cred că descoperirea noastră se va materializa în teste de ultimă generație de depistare a acestor boli, care dau rezultatele în maximum 15 minute. Astfel, vom putea detecta orice tip de analit mai rapid, mai ieftin și mai ușor decât prin testele existente în prezent", a subliniat coordonatorul echipei de cercetători, dr. Paul Millner.
Cercetătorii britanici sunt încre-zători că noua lor tehnologie va putea fi dezvoltată în crearea unui  test de mărimea unui telefon mobil, în care să poată fi introduse diferite cip-uri, în funcție de boala care se vrea testată.
Articolul anterior Romania's unemployment rate drops to 5.6% in Q2
Articolul următor Arbitrul Sebastian Colțescu a vrut să se sinucidă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei