Comisarii Garda Națională de Mediu au desfășurat, în primul trimestru al anului 2026, o serie de controale tematice în județul Constanța, vizând modul de depozitare a produselor petroliere și a substanțelor periculoase. Acțiunile au avut ca scop verificarea respectării legislației de mediu și prevenirea unor riscuri majore pentru sănătatea populației și pentru ecosistem.
- Publicitate -
Amenzi de 240.000 de lei după controale
În urma verificărilor, au fost controlați 17 agenți economici, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 240.000 de lei.
Totodată, comisarii au identificat un operator economic care depozita ilegal îngrășăminte chimice, fără a deține autorizație de mediu. Activitatea acestuia a fost suspendată imediat, iar substanțele urmează să fie relocate într-un spațiu autorizat, conform normelor în vigoare.
Măsuri dispuse de autorități
În cadrul controalelor, autoritățile au dispus mai multe măsuri pentru remedierea deficiențelor, printre care refacerea panourilor de avertizare, gestionarea corectă a deșeurilor de ambalaje și actualizarea fișelor cu date de securitate pentru produsele chimice.
Un accent deosebit a fost pus pe respectarea condițiilor de depozitare, precum temperatura, umiditatea, ventilația, ambalarea și distanțarea față de alte materiale periculoase.
Reprezentanții Gărzii de Mediu subliniază că respectarea legislației în domeniu nu este opțională, ci esențială pentru protejarea sănătății oamenilor și a mediului înconjurător.