Marele premiu la Loto 6 din 49 de peste 10,3 milioane de euro nu a fost câștigat nici la tragerea de joi seară. Niciun jucător nu a reușit să ghicească toate cele șase numere extrase, reportul ajungând la 46.721.281,87 de lei. La extragere au ieșit numerele 29, 38, 44, 27, 18 și 17.
- Publicitate -
La categoria a doua, cu cinci numere ghicite, s-au înregistrat 21 de bilete câștigătoare, fiecare jucător urmând să primească suma de 18.293,04 lei. La categoria a treia au fost 965 de câștigători a câte 398,08 lei, iar la categoria a patra s-au înregistrat 18,357 de câștiguri a câte 30 de lei.
Fondul total de câștiguri pentru tragerea de joi seară a fost de 48.040.209,91 de lei.
Următoarea tragere va avea loc duminică, 7 iulie, și va fi transmisă în direct la TVR1.