Direcțiile de Statistică vor fi miercuri în grevă japoneză

de Madalina PETRESCU Marţi, 25 Aprilie 2023 157
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează miercuri, 26 aprilie, grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă, iar pe 11 mai vor fi pichetate sediile Parlamentului şi INS, conform unui comunicat al organizaţiei.

“Ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă: aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022; stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică; uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică”, se precizează în comunicatul sindicaliștilor INS.

Greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Constanța, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui.

Conform calendarului de proteste stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 11 mai 2023 sediul Parlamentului României, începând cu ora 10:00, şi pe cel al Institutului Naţional de Statistică, începând cu ora 11:45.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei