Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Doar unii pensionari au dreptul la medicamente compensate 90%

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 23 Octombrie 2024 4692 2 min citire
Doar unii pensionari au dreptul la medicamente compensate 90%
Începând de luna aceasta, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a introdus noi molecule pe lista de medicamente compensate cu 90%. Multe persoane vârstnice nu au înţeles, însă, cine poate beneficia de tratamente la preţ redus şi cine nu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, Aura Drăgoi, în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, aceste tratamente se asigură pentru tratamentul în ambulatoriu pensionarilor care realizează venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 2.020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.
Medicamentele care se acordă în cadrul programului mai sus menţionat sunt cele corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B „DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din preţul de referinţă".
Potrivit Ordinului MS/CNAS nr. 726/507/2017 privind aprobarea normelor tehnice de realizare a programului, pot prescrie medicamente conform acestui program doar medicii de familie care au contract cu CJAS.
Medicii de familie prescriu medicamentele prevăzute în cadrul programului atât ca o consecinţă a actului medical propriu, cât şi ca o consecinţă a actului medical prestat de alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe baza scrisorii medicale. Pentru a beneficia de medicamente în cadrul programului, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie şi actul de identitate. Acesta, la rândul său, este obligat să consemneze în fişa medicală a pensionarului/în registrul de consultaţii numărul talonului de pensie şi cuantumul pensiei şi indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Având în vedere că unele medicamente, potrivit protocoalelor medicale, trebuie inițiate prin eliberarea prescripției de către medicul specialist, pensionarii trebuie să știe că pentru medicamentele din lista B, există excepții, tocmai pentru ca aceștia să poată beneficia de compensarea de 90%", a explicat reprezentantul CJAS.
Mai exact, este necesar ca vârstnicii să informeze medicul specialist cu privire la faptul că sunt beneficiari ai programului, iar medicul specialist să recomande prin scrisoare medicală acele medicamente, pentru ca ele să poată fi prescrie se către medicul de familie, cu aplicarea compensării de 90%.
Taguri
Articolul anterior Elevii comunei Poarta Albă vor avea un balon tensiostatic pentru desfășurarea orelor de educație fizică
Articolul următor Transportul în comun, "sugrumat" de lucrările interminabile din oraș! "Nu mai suportăm!"

Comentează știrea

Ilie
24 octombrie 2024

Daca tot a spus de compensație de 90%, reprezentantul CJAS trebuia să afișeze și lista B. Dar tot cu mangla că în România

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei