Dozele de vaccin hexavalent, pe drum spre cabinetele medicilor de familie

de Vali PAPATANASIU Miercuri, 05 Iulie 2017 189
Ministerul Sănătății a început livrarea noilor doze de vaccin hexavalent în țară. Peste 245 de mii de doze de hexavalent vor ajunge în cel mai scurt timp la cabinetele medicilor de familie și la direcțiile județene de sănătate.

"Începând de ieri, Ministerul Sănătății a început repartizarea în teritoriu a 245.498 de doze de vaccin hexavalent. Cantitatea acoperă necesarul de hexavalent pentru următoarea perioadă (cca. 5 luni), iar dozele vor ajunge în toate județele României conform calendarului programat. 

De asemenea, subliniem faptul că Ministerul Sănătății a demarat toate procedurile de achiziție a vaccinului hexavalent pentru următorii patru anii (2018-2022), măsură care va preveni eventualele discontinuități de aprovizionare cu acest tip de vaccin. În acest an, s-a semnat un contract pentru furnizarea unei cantități de 630.000 doze vaccin hexavalent. 

Prima tranșă, de 120.000 de doze și parțial a două tranșă de 44.229 de doze, au fost repartizate în țară în lunile aprilie și mai. Avem toate motivele pentru a reasigura părinții, copiii, medicii de familie și opinia publică că Ministerul Sănătății a luat decizii corecte, rapide și eficiente pentru a rezolva situația vaccinurilor", au declarat reprezentanții ministerului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei