Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dulciuri specifice sărbătorii de Ramazan, pregătite la Centrul de Primire a Copilului Constanța

de Petruta RIDICHE Marţi, 16 Aprilie 2024 346 < 1 min citire
Dulciuri specifice sărbătorii de Ramazan, pregătite la Centrul de Primire a Copilului Constanța
Ulterior celor trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoarea care a încheiat Luna Sfântă Ramazan, credincioșii musulmani, angajați în cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgență Constanța, au organizat o activitate pentru pregătirea de dulciuri specifice împreună cu beneficiarii serviciului social.
Această activitate a însemnat nu doar prepararea bunătăților, ci și dezvoltarea unor aptitudini importante pentru copii, cum ar fi colaborarea, coordonarea, planificarea și creativitatea. Prin implicarea în astfel de activități, copiii învață să lucreze în echipă, să își descopere pasiunile și să își dezvolte abilități practice esențiale pentru viață.
De asemenea, prin această experiență, se conturează legături puternice și amintiri de neuitat. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța îi felicită pe copii pentru implicare. Totodată, aceștia salută inițiativa personalului de a crea o atmosferă plină de dragoste și armonie, în care copiii să se simtă iubiți și valorizați.
Taguri
Articolul anterior Bani pentru repartitoare de căldură, acordați de statul român
Articolul următor Zone care nu beneficiază miercuri de curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei