S.C. RAJA S.A. Constanța a demarat, ieri, campania "Apa este viață", campanie organizată în parteneriat cu unitățile de învățământ constănțene, în cadrul programului "Școala altfel". Cu această ocazie, aproape 500 de elevi de la mai multe unități de învățământ din municipiul Constanța vizitează, pe parcursul săptămânii 2 - 6 aprilie, sediul central RAJA Constanta, dar și câteva din obiectivele cele mai importante ale societății, cum ar fi stația de pompare Călărași și Stația de Epurare Constanța Nord. Totodată, întâlnirile de la sediul central vor reprezenta un prilej, prin care elevii de liceu, dar și școlarii claselor a III-a și a IV-a, vor putea viziona filme legate de activitatea companiei, dar și despre pericolul pe care îl reprezintă diminuarea resurselor de apă. În cadrul acestor întâlniri, discuțiile se axează pe calitatea apei potabile furnizate, calitate strâns legată de protecția surselor de apă. În acest sens, participanții la campanie primesc pliante și broșuri privind activitatea stațiilor de epurare operate de RAJA Constanța, stații ce asigură conformarea apelor uzate deversate în emisar.
- Publicitate -
Consum rațional
Având în vedere că anul acesta Ziua Mondială a Apei s-a desfășurat sub sloganul "Lumea este însetată pentru că nouă ne este foame", campania "Apa este viață" reliefează încă o dată legătura dintre apă și siguranța alimentelor. Asigurarea accesului la apă duce implicit și la asigurarea accesului la hrană. Protejarea surselor de apă și asigurarea unei ape de calitate înseamnă și o hrană de mai bună calitate. În acest context, programul demarat astăzi urmărește conștientizarea generației viitoare asupra necesității păstrării surselor de apă și păstrarea acestora prin raționalizarea consumurilor și evitarea unor acțiuni antropice de poluare a acestora.
Apă tratată cu ultraviolete
Unitățile școlare partenere în acest proiect sunt Liceul "Lucian Blaga", Liceul Internațional de Informatică, Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu", Școala nr. 12 "B. P. Hașdeu", Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica" și Școala nr.8. Elevii acestor unități de învățământ vor ajunge la RAJA Constanța pe parcursul întregii săptămâni. Ieri, cei aproximativ 60 de elevi de clasele a X-a și a XI-a de la Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" au vizitat Stația de Pompare Călărași, stație ce asigură alimentarea cu apă la nivelul municipiului Constanța. Liceenii s-a arătat interesați în special de echipamentele de tratare a apei cu ultraviolete. Iradierea cu raze ultraviolete este o metodă sigură pentru dezinfecția apei ce nu folosește adaosuri chimice și implicit nu afectează mediul înconjurător. În urma tratării cu raze ultraviolete, proprietățile fizice și chimice ale apei nu se schimbă, dar se reușește eliminarea tuturor componentelor bacteriologice, motiv pentru care metoda este folosită cu succes în numeroase țări atât pentru tratarea apei potabile cât și a celei uzate, dar și în industria alimentară și farmaceutică.