Elevii Școlii "Vasile Alecsandri" din Corbu au parte, astăzi, de o excursie inedită, în rezervația Canaraua Fetii. Călătoria este premiul pe care aceștia l-au primit din partea organizației nonguvernamentale "Mare Nostrum" pentru câștigarea locului întâi la expoziția "Marea în acvariu". Ei au reușit să facă cel mai original acvariu, în care au prezentat un peisaj marin invadat de deșeuri.
- Publicitate -
Pe locul al doilea s-au clasat elevii Școlii gimnaziale nr. 7 "Remus Opreanu" din Constanța și Liceul Tehnologic "Ion Podaru", din Ovidiu, ambele echipe premiate cu câte un joc Marineopoly.
Toți participanții au avut ocazia să se înscrie și la o tombolă cu premii, pentru colectarea bateriilor uzate. Ulterior au fost recompensați cu bilete la Delfinariu și Planetariu.