Pentru al doilea an consecutiv, Biroul Programe de Promovare a Sănătății și Educației pentru Sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța și Inspectoratul Județean Școlar Constanța au organizat Olimpiada Județeană de Educație pentru Sănătate.
- Publicitate -
Competiția a stârnit interesul elevilor, căci au participat peste 200 de școlari din clasele V-VIII de la unități de învățământ din întreg județul. Ei au răspuns la un test grilă, care a cuprins întrebări privind prevenirea și tratarea afecțiunilor și au dat o probă de creație, ce a constat în compunerea unei scrisori prin care și-au arătat cunoștințele în prevenirea hepatitei de tip A - pentru elevii din clasele V-VI, și a hepatitei B, în cazul școlarilor din clasele VII - VIII.
Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în prezența părinților și a profesorilor coordonatori, a avut loc premierea ocupanților locurilor fruntașe. "Este important să fim informați cum să ne hrănim sănătos, cum să acționăm pentru a preveni bolile, pentru a crește durata vieții. Chiar dacă nu aș fi luat premiu, tot consider că am învățat lucruri care îmi vor fi de folos", a mărturisit Ioana Andrada Mincă, elevă în clasa a VIII-a la Școala "Ion Jalea" din Constanța, ocupantă a locului I la categoria ei de vârstă.
Pe de altă parte, profesorii au susținut că se impune introducerea educației pentru sănătate ca materie obligatorie, nu doar opțională, cum este în prezent.