Ministerul Sănătății propune schimbarea modului de organizare a examenului pentru obținerea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist și farmacist specialist.
- Publicitate -
Proiectul de ordin, publicat în transparență decizională, prevede ca, începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, proba scrisă să se desfășoare pe baza unor subiecte unice la nivel național.
Potrivit proiectului, subiectele vor fi elaborate de o comisie națională unică și vor fi pregătite în condiții de securitate în ziua examenului. De asemenea, lucrările vor fi evaluate după un barem unic, aplicat tuturor candidaților, indiferent de centrul universitar în care susțin examenul.
Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că modificările urmăresc standardizarea evaluării și aplicarea acelorași criterii pentru toți candidații, astfel încât rezultatele să nu mai fie influențate de diferențele dintre centrele universitare.
Pentru sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, calendarul propus prevede înscrierea candidaților la direcțiile de sănătate publică în perioada 24 august - 7 septembrie, iar examenul se va desfășura între 7 octombrie și 3 noiembrie. Precizăm că proiectul de ordin se află în consultare publică și urmează să fie aprobat înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli.