Vineri, 05 Iunie 2026

Examinări medicale gratuite, la Spitalul CFR

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 24 Mai 2017 1147 < 1 min citire
Examinări medicale gratuite, la Spitalul CFR
Spitalul Clinic CF Constanța a achi-ziționat de curând un osteodensitometru de ultimă generație cu ajutorul căruia va efectua, luna viitoare, gratuit, o serie de măsurători ale densității osoase.
Aceste măsurători, a declarat directorul unității sanitare, dr. Sirma Tomoș, vor fi efectuate în incinta ambulatoriului de specialitate din bulevardul I.C. Brătianu nr. 35-37, în zilele de 9, 16, 23 și 30 iunie, între orele 10.00 și 13.00.
"Aparatul este bun pentru osteoporoză, iar de examinări se ocupă dr. Radu Baz", a precizat managerul.
Acest aparat va oferi o suită completă de aplicații standard cu măsurarea densității minerale osoase, respectiv nivelul coloanei vertebrale, a ambelor femure, antebrațelor, întregului corp, diverse aplicații pediatrice și ortopedice. De asemenea, acesta are capacitatea de evaluare a compoziției întregului corp uman. În același timp, efectuează examene ale coloanei vertebrale și ale femurului fără a mai fi necesară repoziționarea pacientului.
Taguri
Articolul anterior Părinți, luați aminte! Cremele pentru îngrijirea bebelușilor, scumpe și aproape inutile
Articolul următor RATC scoate pe traseu autobuzele etajate în mini-vacanța de Rusalii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei