Vineri, 05 Iunie 2026

Funcționarii publici și angajații din administrație ies în stradă

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 09 Mai 2015 183 < 1 min citire
Funcționarii publici  și angajații  din administrație  ies în stradă
În perioada 11 - 14 mai, funcționarii publici și personalul contractual, afiliați la Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP), în parteneriat cu Federația Columna și alte organizații sindicale, vor protesta în Piața Victoriei, între orele 11 și 13.
Președintele SNFP, Sebastian Oprescu, a anunțat că protestul este împotriva ignoranței guvernamentale față de mizeria în care au fost lăsați, atât salarial, cât și profesional, angajații administrației publice. "Dorința Guvernului de a plăti, începând cu 1 iulie 2015, 60 la sută dintre angajații care aplică legea în România la nivelul salariului minim pe economie, împingându-i să cedeze fenomenului infracțional, corupției, discriminările promovate prin Legea 71/2015 - pentru aprobarea OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - legea salarizării din domeniul bugetar, dar și strategia de a induce o stare de dialog care să rezolve problema în anii următori, a determinat această categorie socio-profesională, corpul funcționarilor publici, să iasă în stradă", a declarat Sebastian Oprescu. 
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea săptămâna viitoare, la Constanța
Articolul următor Colegiul de Arte "Regina Maria" a intrat în elita internațională

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei