Vineri, 05 Iunie 2026

Funcționarii publici, supărați că se amână creșterea salariilor

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 24 Noiembrie 2015 345 1 min citire
Funcționarii publici, supărați că se amână creșterea salariilor
Funcționarii publici au trimis o scrisoare deschisă către președintele Kaus Iohannis și către premierul Dacian Cioloș cerându-le să nu amâne creșterile salariale de 10 la sută propuse pentru administrația publică.
"Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) vă recomandă ca, înainte de a lua o decizie de a amâna creșterea salarială pentru angajații administrației publice, să aveți în vedere faptul că 63 la sută din funcționarii publici ai administrației publice locale și 40 la sută din cei ai administrației publice centrale au un salariu egal cu salariul minim pe economice, indiferent de nivelul studiilor sau complexitatea activității. După cum știți, există o legătură între nivelul salarizării și eficiența instituțională sau corupția din sistem. Guvernele, prin politica salarială practicată, au fost părtașe, ba chiar mai mult, au favorizat corupția și plecarea multor specialiști din administrație. Statul de drept, dacă ne pasă de el, este asigurat și de activitatea funcționarilor publici, prin impunerea autorității de stat pe diferitele domenii, în schimbul unui salariu care nu asigură plata obligațiilor cetățenești. Multe domenii bugetare au beneficiat de creșteri salariale importante, drept pentru care, vă solicităm, pentru o abordare unitară a salarizării, promulgarea creșterii salariale și pentru administrația publică", se arată în scrisoarea deschisă.
Funcționarii publici amenință și cu proteste. "Acțiunile de protest sindicale, pe care le veți genera în cazul nepromulgării actului normativ, vă vor transmite că tensiunea, furia și nemulțumirea este față de lipsa de profesionalism a guvernanților, care nu întotdeauna au reușit să aducă bunăstare oamenilor, ci bunăstare lor înșiși", mai spun sindicaliștii. 
Taguri
Articolul anterior Amenzi de mii de lei pentru supermarketurile din Constanța
Articolul următor Vrei să pleci în Austria cu mașina? Atenție pe autostradă la semnul "IG-L" - amenzile sunt uriașe!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei