Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în 2009 aduce câteva schimbări, comparativ cu anul trecut. Astfel, toate persoanele asigurate din România, indiferent de casa de asigurări la care plătesc contribuția, vor putea merge la orice laborator de analize medicale, iar serviciile medicale vor fi decontate. "Nu va mai fi discriminare între ceilalți asigurați și cei care erau asigurați la Transporturi sau la Casa OPSNAJ. Aceștia nu puteau să meargă la orice laborator pentru că nu li se puteau deconta serviciile, așa că trebuiau sa meargă la laboratorul agreat de casa lor de asigurări", a declarat dr. Liviu Mocanu, președintele CJAS. .
- Publicitate -
Tot potrivit noului contract cadru, un medic care are mai multe specializări și care a intrat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate încheie un singur contract și raportează serviciile prestate pe oricare dintre specialități. Până anul trecut, medicul trebuia să încheie contract pentru fiecare specialitate.
Noul contract cadru aduce pedepse mai blânde la prima abatere, pentru furnizorii de servicii medicale. Spre exemplu, dacă până acum unui medic care nu respecta programul de lucru îi era micșorată valoarea de contract cu 10% la prima abatere depistată, acum suma primită va fi mai mică cu 2%. "După prima abatere, aceștia vor fi controlați încă de 5 – 6 ori la rând pentru a nu se crea impresia că micșorarea pedepsei poate duce la perpetuarea nerespectării relațiilor contractuale", a declarat dr. Liviu Mocanu. La a doua abatere, furnizării de servicii medicale sunt sancționați cu 15%, apoi cu 20%. La a patra abatere, Casa de Asigurări reziliază contractul cu furnizorul respectiv.