După un week-end primăvăratic, vremea se strică astăzi, la Constanța. Temperaturile scad semnifi-cativ, soarele se ascunde după o perdea groasă de nori și sunt șanse destul de mari și pentru câțiva fulgi.
- Publicitate -
Luni este mai mult înnorat, dar nu plouă. Maxima pe timpul zilei va atinge 2 grade și noaptea -3 grade Celsius. Marți se face și mai frig. Din nou cerul va fi înnorat, iar vântul va bate moderat dinspre vest. Este posibil să apară unele fulguieli răzlețe. Valorile termice se vor încadra între -5 și 0 grade Celsius.
Miercuri, ultima zi de iarnă calendaristică, va fi foarte rece. Norii vor fi din nou prezenți pe cer pe tot parcursul zilei, abia noaptea se vor mai risipi. Mercurul din termometre va arăta între -5 și 1 grad Celsius.
1 martie nu vine cu primăvară la Constanța, ci tot cu ger, averse de ploaie și câteva fulguieli. Valorile termice nu vor depăși 3 grade ziua și -2 grade Celsius noaptea. Vineri, 2 martie, începe însă să se mai încălzească, până spre 7 grade Celsius, iar de sâmbătă vedem și soarele, cu maxime de peste 11 grade Celsius.