Angajații din primării și funcționarii publici vor fi din nou în grevă japoneză, astăzi. Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP), împreună cu celelalte organizații sindicale competente în reprezentarea sindicală a personalului din administrația publică locală, precum SED LEX - locale, PRO LEX, Forța Legii și altele, vor protesta astăzi, prin încetarea activități și prin organizarea unui miting în fața Camerei Deputaților.
- Publicitate -
"Motivele protestului sunt lipsa grilei de salarizare pentru administrația publică locală, precum și sfidarea prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016", explică Sebastian Oprescu, președintele SNFP.
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, reunește funcționari publici și personal contractual din administrația publică centrală și locală.