Incendiu la fabrica de ciment din Medgidia: Intervenție rapidă a pompierilor și anchetă amplă a Gărzii de Mediu Constanța

de Andreea ANDRONACHE Marţi, 04 Iunie 2024 250
Ieri în jurul orei 16:30, ISU Constanța a notificat reprezentanții Gărzii de Mediu cu privire la un incendiu de anvelope uzate în incinta fabricii de ciment din Medgidia. Din verificările efectuate de comisarii Gărzii de Mediu Constanța a rezultat că incendiul s-a produs la un utilaj mobil utilizat pentru tocarea anvelopelor uzate în scopul utilizării acestora ca și combustibil alternativ în instalația de coincinerare.
Au ars circa 150 de tone de deșeuri de cauciuc, producându-se fum dens și emisii de noxe în atmosferă.
Echipajele de pompieri au localizat incendiul pe o suprafață de aproximativ 1000 mp, acesta fiind lichidat în două ore. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, pala de fum s-a îndreptat în direcția opusă Municipiului Medgidia, spre comunele Poarta Albă și Castelu.
ISU a emis un mesaj RO-ALERT pentru protecția populației, având în vedere degajările mari de fum. Garda de Mediu Constanța va continua verificările pentru stabilirea modului de conformare cu prevederile autorizației integrate de mediu și cu legislația în vigoare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei