Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Încep controalele pentru depistarea muncii la negru

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 03 Mai 2011 818 < 1 min citire
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va demara ample acțiuni de control privind aplicarea noului Cod al Muncii, în vederea combaterii fenomenului muncii la negru.
"În cursul zilei de vineri, premierul Emil Boc, cel care ocupă în prezent funcția de minis-tru interimar al Muncii, a convocat la discuții toți șefii inspectoratelor teritoriale de muncă din țară. Ni s-a atras atenția că trebuie să colaborăm și, împreună cu organele de Poliție, Jandarmerie și Garda Financiară, să demarăm controale privind aplicarea prevederilor noului Cod al Muncii", a declarat inspectorul șef al ITM Constanța, Eugen Bola.
Acțiunile fac parte dintr-o campanie ce se va desfășura la nivel național pe tot parcursul lunii mai. În cursul zilei de astăzi, conducerea ITM se va întâlni cu reprezentanți ai celorlalte trei instituții partenere pentru a forma grupul de lucru și a stabili planul comun de acțiune.
"Se așteaptă rezultate deosebite în urma acestor activități, iar primul indicator este creșterea numărului de contracte care se vor transmite online în sistemul Revisal", a mai precizat șeful ITM. Potrivit acestuia, premierul Emil Boc le-a atras atenția inspectorilor că orice intervenții de ordin politic sau personal privind păsuirea agenților economici trebuie să înceteze.
Taguri
Articolul anterior Nivelul radioactivității la Cernavodă
Articolul următor Pelicanul salvat pe 21 aprilie, dus la microrezervația din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei