Duminică, 07 Iunie 2026

INFORMARE METEO. Vin PLOI și FURTUNI, la Constanța. Află aici de când se răcorește

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 16 August 2015 1363 < 1 min citire
INFORMARE METEO. Vin PLOI și FURTUNI, la Constanța. Află aici de când se răcorește
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare privind instabilitate atmosferică accentuată, începând din această noapte, de la ora 23 și până mâine seară, la ora 23.
Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată țara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16 – 17 august, în Banat și Oltenia, apoi și în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în 24 de ore se vor cumula cantități de apă ce vor depăși, local, 20 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 35 – 40 de litri pe metru pătrat. Vor fi și căderi de grindină.
În Dobrogea, manifestări ale instabilității atmosferice își vor face apariția din noaptea de luni spre marți.
Taguri
Articolul anterior Când vor avea loc negocierile privind Codul Fiscal
Articolul următor Lucrări ENEL. Află aici unde se oprește curentul electric, luni

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei