Potrivit reprezentanților Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) din Constanța, pentru persoanele fizice și juridice, care produc sau transportă deșeuri inerte cu ocazia efectuării lucrărilor de construire/desființare, valoarea taxei deșeuri inerte este în cuantum de 3 lei/tonă sau fracție de tonă.
- Publicitate -
"Contravaloarea taxei deșeuri inerte poate fi achitată numerar sau POS atât la ghișeele SPIT, cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța - Poarta 9, deschis publicului de luni până vineri, între orele 8.00 - 16.00, sau prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631", au completat cei de la SPIT.
Pentru a i se elibera autorizația cu pricina, este nevoie ca solicitantul să prezinte următoarele documente: copia cărții de identitate/certificatului de înmatriculare a societății; copia certificatului de înmatriculare/cărții de înmatriculare a autovehiculului pentru care se urmărește obținerea autorizației; documentul de plată; fișa de cântărire a mașinii/fișă cântar, buletinul de verificare metrologică valabil, avizul de însoțire a mărfii, după caz.