Investiții pentru scăderea cazurilor de tuberculoză

de Vali PAPATANASIU Luni, 09 Octombrie 2017 130
Ministerul Sănătății anunță că peste 15 milioane de euro vor fi utilizate în domeniul tuberculozei, pentru "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente".
În cadrul proiectului, care va dura maxim cinci ani, un număr de 500 cadre medicale vor beneficia de programe de formare și 70.000 persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente.
"Este prevăzut ca 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puțin dezvoltate ale României, iar 10% din Regiunea București Ilfov. Toți pacienții tratați vor fi reevaluați periodic. De asemenea, tot în cadrul proiectului, va fi elaborată metodologia de screening a populației pentru depistarea tuberculozei. Mai mult, datele obținute vor fi analizate, după care vor fi elaborate rapoarte, studii, informări în vederea realizării politicilor publice în domeniul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei