Ion Iliescu, internat din nou în spital

de Cuget Liber Marţi, 25 Iunie 2019 188
Ion Iliescu a fost internat din nou la Spitalul de urgență Elias din Capitală la doar două săptămâni după ce părăsise spitalul în urma unui episod de febră puternică. Fostul președinte ar avea din nou probleme cu inima, spun surse citate de România TV. Deocamdată, reprezentanții Spitalului Elias nu au făcut în mod oficial precizări în cazul fostului președinte al României. 

Ion Iliescu, în vârstă de 89 de ani, a fost internat de urgență la spital, marți dimineață, după ce a acuzat probleme la inimă. Deocamdată conducerea spitalului nu dă detalii despre acest caz însă au precizat că în aceste momente are loc o ședință în cadrul spitalului.
În ultima vreme, fostul președinte Ion Iliescu a tot ajuns pe mâna medicilor, având aceeași problemă de sănătate. Ultima dată, Ion Iliescu a ajuns de urgență la spital în data de 31 mai, iar medicii au decis să-l interneze pentru că avea febră puternică. A stat sub tratament o săptămână, iar la începutul lunii iunie a fost externat.
Ion Iliescu a mai avut probleme grave de sănătate în acest an, fiind operat pe cord, pe 1 aprilie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu. În urma intervenției, medicii i-au extras lichidul pericardic. În trecut, Ion Iliescu a fost operat de două ori pe inimă pentru a-i fi montate stenturi, iar una dintre intervenții a avut loc la Paris în 2007.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei