Istorie, tradiții, superstiții. Tot ce trebuie să știi despre Izvorul Tămăduirii

În Săptămâna Luminată, în prima vineri după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Creștinii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică. Află care este istoricul sărbătorii, și ce obiceiuri și superstiții se respectă în diverse zone ale țării.

În această zi creștinii își amintesc de o minune săvârșită de Maica Domnului în secolul al V-lea. Ea i s-a arătat viitorului împărat bizantin Leon, într-o pădure din apropierea Constantinopolului, i-a indicat un izvor și i-a spus să ungă cu apa lui ochii unui orb. Apa s-a dovedit a fi tămăduitoare, a vindecat orbul și apoi și pe alți bolnavi. Când a ajuns împărat, Leon a construit pe locul izvorului o biserică închinată Fecioarei Maria.

Mănăstirea există și astăzi la Istanbul, vechiul Constantinopol, și păstrează la subsolul bisericii izvorul cu apă vindecătoare. Astăzi, în biserici, după Liturghie, se face slujba Agheasmei Mici. Creștinii duc cu ei acasă apă sfințită, cu care stropesc gospodăria. Credincioșii consideră agheasma ca având proprietăți supranaturale, ea rămânând după sfințire nealterată ani de zile.

La țară, gospodarii aruncă apă sfințită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase și să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfințită în ziua praznicului grădinile și livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

O tradiție specifică sărbătorii Izvorului Tămăduirii, care se mai rescpectă și azi în anumite zone ale țării, este legământul juvenil. Așezați în jurul unui copac, tinerii fac schimb de obiecte simbolice (de obicei, preferate sunt oalele sau străchinile de lut) și rostesc un jurământ. Schimbul de obiecte se face în prezența unei lumânări aprinse și este urmat de îmbrățișări frățești, de consumul de alimente ritualice și de dansuri. În urma acestui legământ, participanții devin frați de cruce și se strigă cu apelative precum vere, verișoară, fârtate, surată. Până la sfârșitul vieții, se comportă unul cu celălalt precum frații, ajutându-se în cele mai grave probleme, sfătuindu-se în cele mai intime chestiuni și fiind capabili să se sacrifice pentru binele fraților de cruce.

În această zi, s-a perpetuat credința că nu este bine să lucrezi. În trecut, se credea că cine încalcă această regulă riscă să fie lovit de o boală gravă, de care nu mai scapă toată viața.

De asemenea, de Izvorul Tămăduirii oamenii se opreau din țesut, întrucât credeau că așa cum bat braglele războiului de țesut, tot așa va bate și piatra. Totodată, cu pânza țesută în această zi nu era de bun augur să se îmbrace nimeni, cu atât mai puțin cei morți care astfel nu puteau fi primiți pe lumea cealaltă.

O altă superstiție este legată de cunoașterea momentului în care se sfârșește viața. Cine așeza o cană de apă sub un nuc sau sub un soc în ziua de Izvorul Tămăduirii și, câteva ore mai târziu, găsea pământ pe fundul cănii știa că acesta este un indiciu al faptului că nu mai are mult de trăit.

sursa: libertatea.ro