În perioada 1 - 30 aprilie 2014, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societăților comerciale, care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța.
- Publicitate -
Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislația muncii și securitatea și sănătatea în muncă a salariaților. În acest sens, corpul de control Relații de Muncă din cadrul I.T.M. Constanța a verificat un număr de 603 agenți economici din care 92 au fost sancționați, aplicându-se un număr de 87 amenzi în valoare de 876.500 lei și nouă avertismente.
Au fost dispuse un număr de 536 măsuri cu termen scadent de remediere a neconformităților constatate. Au fost depistate 136 de persoane care lucrau fără a avea încheiat contract individual de muncă. Pentru patru angajatori cu un număr total de 64 persoane, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța pentru a stabili dacă aceștia se fac vinovați de încălcarea prevederilor art.264 (3) din Legea nr. 53/2003.
Inspectorii din cadrul corpului de control Securitate și Sănătate în Muncă au verificat în luna aprilie 2014, un număr de 185 agenți economici, s-au dispus un număr de 274 măsuri de remediere a neconformităților constatate, s-au aplicat 299 sancțiuni din care 25 amenzi în valoare de 83.500 lei.