Duminică, 07 Iunie 2026

Klaus Iohannis: Va fi necesară punerea la dispoziţia statelor UE a vaccinurilor, imediat ce vor fi disponibile

de Cuget Liber Vineri, 16 Octombrie 2020 158 1 min citire
Klaus Iohannis: Va fi necesară punerea la dispoziţia statelor UE a vaccinurilor, imediat ce vor fi disponibile
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, context în care a afirmat că este necesară găsirea unei soluţii pentru punerea la dispoziţia statelor membre a vaccinurilor, imediat ce acestea vor fi disponibile, potrivit Agerpres.
Liderii europeni au discutat despre viitorul relaţiei dintre Uniunea Europeană (UE) şi Marea Britanie, schimbările climatice, coordonarea la nivelul Uniunii în contextul pandemiei de COVID-19, relaţiile UE-Africa, evoluţiile din vecinătatea estică a Uniunii, cu accent pe Belarus şi cazul Navalnîi, precum şi situaţia din regiunea Mediteranei de Est.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu privire la situaţia epidemiologică legată de pandemia de COVID-19, aceştia au subliniat măsurile luate până în prezent pentru asigurarea unei abordări coordonate la nivelul Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile de restricţie a liberei circulaţii în răspunsul împotriva pandemiei, în linie cu recomandarea Consiliului UE, recent adoptată. Consiliul European a încurajat Comisia Europeană şi statele membre să continue efortul de coordonare, cu accent pe măsurile de carantinare, urmărirea transfrontalieră a contacţilor, strategiile de testare şi metodele de evaluare comună a testărilor, recunoaşterea reciprocă a testelor, precum şi cu privire la restricţiile temporare pentru călătoriile neesenţiale la nivel UE.
"Preşedintele Klaus Iohannis a reliefat faptul că România împărtăşeşte preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Preşedintele României a subliniat că este crucială consolidarea cooperării între statele membre, precum şi faptul că va fi necesară găsirea unei soluţii pentru punerea la dispoziţia statelor membre a vaccinurilor, imediat ce acestea vor fi disponibile", arată Administraţia Prezidenţială. 
Taguri
Articolul anterior Prins cu droguri la el, în plină zi, în Constanţa
Articolul următor Ar putea fi suspendate amenzile pentru firmele care nu au conectat casele de marcat la sistemul ANAF

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei