Kovesi: Aș fi mulțumită ca o femeie să îmi succeadă după 2019

de Cuget Liber Marţi, 16 Mai 2017 126
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarant într-un interviu pentru revista franceză "Femmes d'ici et d'ailleurs" că ar fi "mulțumită" ca, după 2019, când i se termină mandatul, o femeie să-i succeadă în fruntea Direcției Naționale Anticorupție, potrivit Agerpres.

Întrebată cum vede următorii ani și perioada de după încheierea mandatului său în 2019, Kovesi și-a exprimat speranța că "independența și stabilitatea DNA nu vor fi afectate, că legislația anticorupție nu se va schimba" și că procurorii vor fi lăsați să-și facă treaba.

"Dacă toate acestea vor fi respectate, ne vom continua misiunea. După 2019, o nouă persoană, cu o altă viziune, mă va înlocui (...). Bineînțeles, aș fi mulțumită ca o femeie să îmi succeadă. Dar cel mai important este să fie cineva profesionist care să permită echipei să-și continue munca", a spus șefa DNA, în interviul din numărul mai-iunie al revistei 'Femmes d'ici et d'ailleurs' ('Femei de aici și de pretutindeni').

Laura Codruța Kovesi a mai arătat că, în calitate de procuror, nu poate comenta manifestațiile de la începutul anului din România, dar spune că, de fiecare dată în ultimii ani când s-a încercat modificarea legislației anticorupție, a existat o reacție a societății civile.

"Aceasta nu se întâmpla în urmă cu zece sau douăzeci de ani", adaugă Kovesi, care mai spune că această mobilizare demonstrează o înțelegere a faptului că fenomenul corupției "a devenit un subiect foarte important" în România.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei