Duminică, 07 Iunie 2026

La Urgență, s-a muncit la foc continuu. Sute de solicitări și șase nașteri

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 03 Ianuarie 2018 294 1 min citire
La Urgență, s-a muncit  la foc continuu. Sute  de solicitări și șase nașteri
231 de solicitări au fost în numai 24 de ore, în ultima zi a lui 2017. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Urgență Constanța, dr. Claudia Tatarici, au fost totuși mai puține solicitări decât anii trecuți. Însă, pe 1 ianuarie 2018, s-au înregistrat ceva mai multe - 334 în total.
"Cele mai multe urgențe au fost pentru colici abdominale. Am avut și pacienți cu arsuri, dar un număr foarte mic", a declarat reprezentantul SAJ Constanța.
De asemenea, la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, au ajuns, în intervalul 31 decembrie, ora 20.00 - 1 ianuarie 2018, ora 8.00, 109 persoane. Din acestea, au fost patru bebeluși cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni, 23 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani, 65 de persoane cu vârste între 17 și 65 ani, restul, cu vârste peste 65 de ani.
"În urma investigațiilor de specialitate, 23 de persoane au fost internate. În același interval, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, s-au născut șase copii: patru fete și doi băieți. Primul bebeluș a venit pe lume la ora 5.20 și este fetiță", a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Constanța, Crina Kibedi. 
Taguri
Articolul anterior Reguli noi pentru șoferi. Cardiacii și bolnavii de diabet vor obține mai greu permisul de conducere
Articolul următor Nu ai apucat să-ți plătești taxele și impozitele locale la finele lui 2017? Aduni penalizări!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei