Lucrările de protecție și reabilitare a litoralului românesc continuă într-un ritm susținut în sudul litoralului, în zona Saturn – Mangalia. Cei care se plimbă în această perioadă în zonă pot observa activitatea din teren, unde echipele de muncitori intervin pentru implementarea proiectului.
- Publicitate -
Panouri de informare amplasate în zonă
În zonă au fost amplasate panouri de informare care prezintă detalii despre proiectul „Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Saturn – Mangalia". Acesta face parte din programul „Reducerea eroziunii costiere, faza II (2014–2020), etapa a II-a", considerat cel mai amplu proiect de acest tip de pe litoralul românesc.
Scopul proiectului: protejarea litoralului și reducerea eroziunii
Scopul principal al investiției este protejarea zonei costiere a Mării Negre și reducerea efectelor eroziunii, prin lucrări specifice care vizează refacerea liniei țărmului și consolidarea plajelor. Totodată, proiectul urmărește protejarea terenurilor din apropiere, conservarea ecosistemelor terestre și marine, dar și apărarea infrastructurii economice și a obiectivelor sociale aflate în risc.
Informarea publicului, parte a proiectului
Pe lângă lucrările propriu-zise, echipele din teren se ocupă și de instalarea panourilor informative, astfel încât turiștii și localnicii să fie la curent cu intervențiile realizate și cu importanța acestora pentru viitorul litoralului românesc.