Duminică, 07 Iunie 2026

Mai multe paturi pentru bolnavii de cancer, la Spitalul Municipal Mangalia

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 20 Decembrie 2021 472 < 1 min citire
Mai multe paturi pentru bolnavii de cancer, la Spitalul Municipal Mangalia
La acest moment, reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia lucrează la un proiect de extindere a compartimentului de Hematologie-Oncologie, ca urmare a numărului mare de pacienți, dar și pentru a asigura acestora servicii medicale eficiente. În acest sens, conducerea spitalului face toate demersurile necesare pentru avizarea unui număr de 15 paturi destinate compartimentului de Oncologie. „Inițiativa de a avea un spațiu mai mare pentru tratarea bolnavilor oncologici a venit în contextul în care avem pacienți din toate localitățile învecinate Mangaliei, care preferă să facă ședințele de chimioterapie la noi în spital, întrucât un drum până la Constanța i-ar solicita foarte mult din punct de vedere fizic. Suntem mulțumiți că avem câteva paturi pentru pacienții care sunt tratați în unitatea medicală din Mangalia, dar avem nevoie de aceste 15 paturi în plus, mai ales că avem doar doi medici oncologi și mii de pacienți", a declarat managerul unității sanitare, Alina Dan.
Reprezentantul unităţii sanitare a mai menționat faptul că Oncologia dispune de o hotă de chimioterapie, foarte utilă pentru sterilizarea instrumentarului medical și a echipamentelor. În concluzie, se acordă o atenție deosebită pentru această ramură medicală și se alocă resurse financiare pentru dotări indispensabile acestui domeniu de activitate. 
Taguri
Articolul anterior Casieriile RAJA, program redus în ajun de Crăciun şi An Nou
Articolul următor O femeie a incendiat un fost spital de psihiatrie, pentru că suferea din dragoste

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei