Mare atenție! Schimbări importante în traficul rutier din municipiul Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 12 Februarie 2024 189
Începând cu ziua de luni, 12 februarie, au fost relocate indicatoarele de informare la intrările și ieșirile din oraș și s-a redus viteza de deplasare. Potrivit Primăriei Constanţa, modificările au fost necesare întrucât aceste sectoare de drum au trecut din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, în administrarea UAT Constanța. Modificările au fost avizate de Primăria Municipiului Constanța, prin Comisia de circulație, împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Confort Urban: pe DN3C (centura ocolitoare a municipiului Constanța spre Ovidiu), se relochează panourile informative de intrare și ieșire în oraș în dreptul străzii Kiev și se reduce viteza de deplasare a autovehiculelor la 50 km/h. Indicatoarele rutiere dinspre și spre Ovidiu se relochează și se reduce viteza de deplasare a autovehiculelor pe acest sector al DN2A, de la 90 de km/oră la 50 km/oră.
Pe Șoseaua Mangaliei, la intrare și ieșire din municipiul Constanța se mută indicatoarele informative după sensul giratoriu Constanța Sud și se montează indicatoare de limitare a vitezei de deplasare a autovehiculelor la 50km/h. La ieșire din municipiul Constanța spre Valu lui Traian, pe bulevardul I. C. Brătianu se mută indicatoarele informative de intrare, respectiv ieșire din oraș, în dreptul străzii Crețoiu. Pe sectorul de drum delimitat de străzile Crețoiu și Bucegi se limitează viteza de deplasare a autovehiculelor de la 70 km/h la 50 km/h. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei