Persoanele care cumulau pensie și salariu au trebuit să aleagă, până la jumătatea lunii în curs, unul dintre venituri, în conformitate cu Legea 329/2009, privind reorganizarea instituțiilor și raționalizarea cheltuielilor publice. Dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, a arătat că în cea mai mare unitate sanitară din județ erau cinci medici în această situație. "Dintre aceștia, unul singur a optat pentru pensie, este vorba de dr. Carol Friedman (n.r. fostul medic-șef al Secției de Neuropsihiatrie Palazu Mare). Ceilalți au optat pentru salarii", a afirmat managerul SCJU. Printre cei care au optat pentru drepturile salariale se numără dr. Ștefan Botez, de la Serviciul de Medicină Legală, dr. Mircea Pătruț, șeful Clinicii de Chirurgie Cardio-vasculară și dr. Dorin Arhire, medic anestezist.
- Publicitate -