Duminică, 07 Iunie 2026

Nereguli găsite la produse marcate ca fiind de post, având ingrediente de origine animală!

de Petruta RIDICHE Miercuri, 15 Noiembrie 2023 241 1 min citire
Nereguli găsite la produse marcate ca fiind de post, având ingrediente de origine animală!
Tocmai a început Postul Crăciunului, iar reprezentanții Protecției Consumatorilor ne avertizează că unele produse sunt marcate ca fiind de post, chiar dacă au ingrediente de origine animală.
Directorul general din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, ne sfătuiește să verificăm cu atenție etichetele produselor și să ne uităm întotdeauna pe lista de ingrediente. Postul Nașterii Domnului, este un post de 40 de zile care începe pe 14 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. Paul Anghel recomandă să acordăm mai multă atenție produselor pe care le cumpărăm pentru a nu ne fi pusă sănătatea în pericol. De asemenea, este important ca locurile din care cumpărăm să fie „amenajate și autorizate”.
Paul Anghel a alcătuit, totodată, o listă de produse care puteau induce în eroare consumatorii, bazându-se pe neregulile constatate în anii anteriori, în urma controalelor comisarilor ANPC. Fiți atenți la ele: cozonac cu rahat, cacao și stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compoziția căruia se regăseau ouă, în contradicție cu mențiunea inscripționată pe fluturașul colant „produs de post”; „Maioneză vegetală simplă” și „Maioneză vegetală Shaorma”. Denumirea de MAIONEZĂ se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuș de ou, ulei și alte ingrediente; „Pizza de post” – „specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale și cazeină (substanță proteică din lapte)", produsul nefiind astfel un produs „de post”, cu efectul dezinformării consumatorilor; utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum șnițel, pate, parizer, salam, cârnați, cremwurști etc. la care era atașată sintagma “vegetal”; înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a mențiunii „fără colesterol” sau „0% colesterol”, sugerându-se astfel ca acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au aceasta caracteristică.
Taguri
Articolul anterior Proiectul legii pensiilor, în dezbatere la Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor
Articolul următor Vrei să devii îngrijitor informal? Informează-te ce condiții trebuie să îndeplinești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei