Nestle România retrage de pe piață înghețata Aloma Tiramisu

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 19 August 2016 436
Nestle România a anunțat că retrage de pe piață înghețata Aloma Tiramisu. Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a publicat un anunț de rechemare pentru produsul respectiv, produs de Nestle Bulgaria. Este vorba de cutiile de 900 ml.
Reprezentanții companiei susțin că această acțiune este o măsură de precauție, deoarece a fost identificat un risc potențial de contaminare cu nuci și alune. Aceste ingrediente (nuci și alune) sunt alergeni și nu au fost declarate pe eticheta produsului în cauză, mențiune necesară consumatorilor cu alergii la acestea.
Orice consumator cu alergie la nuci și alune, care a cumpărat unul din produsele cu codul de bare 38000291 08292, din numărul de lot L61166535, L61626535, este rugat să nu consume produsul.
Potrivit acestora, produsul este sigur pentru consum, cu excepția persoanelor care au alergii la nuci sau la alune.
Pentru a primi contravaloarea produsului, păstrați capacul produsului și sunați la 08008637853, apel gratuit din orice rețea de telefonie sau folosind datele de contact de pe ambalaj. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei