Nicolae Ciucă anunță o veste bună din Europa: România primește bani pentru compensarea facturilor la energie

de Cuget Liber Miercuri, 19 Octombrie 2022 176
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că la nivelul Comisiei Europene s-a decis alocarea unei sume de 40 de miliarde de euro pentru a ajuta țările Uniunii să facă față crizei energetice. Din această sumă, României îi vor reveni 2,2 miliarde de euro, iar banii vor putea fi utilizați inclusiv pentru a compensa facturile la energie, dar și pentru a ajuta mediul privat, scrie stiripesurse.ro
”Trbuie să discutăm modul în care putem să ajustăm pachetul de măsuri astfel încât să putem să aliniem măsurile noastre care au fost, o parte dintre ele, adoptate la nivelul Comisiei Europene cu cele care se află în pregătire.
Avem o veste foarte bună de la Comisia Europeană, care a disponibilizat 10% din Fondul de Coeziune, care înseamnă aproape 40 de miliarde de euro, bani care pot fi utilizați pentru a lua măsuri în această criză energetică”, a spus Nicolae Ciucă.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor.
”Pentru România înseamnă acești din acești 10% înseamnă 2,2 miliarde de euro și pot fi finanțate 3 tipuri de măsuri:
- Compensarea facturilor la energie
- Granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri
- Ocupare și creare de locuri de muncă
La nivel național, în funcție de ceea ce veți dispune (premierul n.r.), vom pregăti toată documentația pentru a ne pregăti să punem în aplicare decizia Comisiei Europene”.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei