Canalul de legătură dintre lacurile Tăbăcărie și Siutghiol continuă să fie un subiect discutat și controversat în Constanța. Nici până la ora actuală, problema nu a fost rezolvată, iar canalul ajunge mereu să fie plin de mizerie. În perioada 16-25 august, Garda de Mediu Constanța a reluat verificările în zona canalului de legătură. Bineînțeles că nici de data aceasta, comisarii de Mediu nu au finalizat controalele fără să aplice sancțiuni.
- Publicitate -
În urma verificărilor, au fost sancționate trei societăți comerciale, aplicându-se două amenzi în valoare de 67.500 lei și două avertismente pentru lipsa autorizației de mediu, colectarea în amestec a deșeurilor, neținerea evidenței acestora și deversarea în exteriorul proprietății a unor ape de la spălarea unor ambalaje. Totodată, s-au efectuat verificări și la operatorul serviciului de apă și canalizare din municipiul Constanța, întrucât au fost identificate scurgeri de apă în canal. S-a constatat că în zonă era o avarie pe conducta de alimentare cu apă potabilă, aceasta fiind remediată ulterior controlului.
De asemenea, comisarii de Mediu au continuat verificările la Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, constatându-se că acțiunile întreprinse nu au fost suficiente. Prin urmare, s-au impus măsuri de prevenire a abandonării deșeurilor, care includ monitorizarea domeniului public și aplicarea prevederilor legale de către structurile de control din subordinea administrației publice locale.