Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Noi întreruperi de curent, la începutul săptămânii viitoare. Ce zone vor fi afectate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 02 Martie 2025 770 < 1 min citire
Noi întreruperi de curent, la începutul săptămânii viitoare. Ce zone vor fi afectate
Reţele Electrice a programat noi lucrări de modernizare, de reparații sau de mentenanță în instalații, astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu performant de distribuție a energiei electrice, în condiții de siguranță. Aceste lucrări necesită, însă, întreruperea programată a alimentării cu electricitate. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 3 martie, între orele 8:00 - 16:00, nu vor beneficia de curent electric consumatorii din municipiul Constanţa, zona Industrială, cartier Palas, Brătianu, Medeea şi Viile Noi. Totodată, vor fi afectaţi cetăţenii de pe strada Mareşal Alexandru Averescu şi strada lt. Horia Hulubei, între orele 8:00 - 12:00, dar şi cei din zona Trocadero, de la blocul LV16, scara A, între orele 8:00 - 16:00. În același interval orar, nu va fi lumină în stațiunea Mamaia, în zona Tabăra Turist. Alte întreruperi se vor realiza în localitatea Făclia, în Cernavodă, Mihail Kogălniceanu și Culmea (orele 9:00 - 17:00). Tot în Constanța, vor duce lipsă de energie electrică persoanele care locuiesc în cartierul Abator, pe șoseaua Mangaliei, străzile Corabiei, Ancorei, Tunelului, Aviator Nicolae Belghiru, Maior Ion Porumbaru, Albastră, strada Școlii nr. 1 (orele 10:00 - 16:00). 
Taguri
Articolul anterior Polițiștii de la IPJ Constanța i-au adus un zâmbet pe față fetiței care și-a pierdut pisica, în decembrie
Articolul următor Accident rutier între Amzacea și Topraisar. Șoferul a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un pom

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei