Joi, 04 Iunie 2026

Nouă cazuri de gripă confirmate la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 17 Martie 2009 352 < 1 min citire
În cadrul serviciului de boli infecțioase au fost consultați, în perioada 9 - 15 martie, un număr de 414 pacienți. Medicii au luat decizia internării a 46% dintre ei, mai exact a unui număr de 190 de persoane, susceptibile a avea afecțiuni cu risc infecțios.
Potrivit reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, din totalul consultațiilor, 101 persoane au fost diagnosticate cu afecțiuni respiratorii, iar pentru 69 dintre cazuri s-a impus internarea. Totodată, medicii au mai înregistrat 15 infecții acute ale căilor respiratorii superioare și 80 viroze și pneumonii.
În urma analizării celor zece probe biologice trimise de la Constanța, specialiștii Institutului Cantacuzino din București au confirmat existența gripei în nouă dintre cazuri. Potrivit medicilor, este vorba de virusul gripal tip A, subtip H3.
Articolul anterior Directorii Spitalului Județean Constanța și-au dat demisia
Articolul următor Camerele agricole, noile structuri de reprezentare a fermierilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei