Nu ați încheiat încă asigurarea obligatorie de locuință? Grăbiți-vă, mai aveți puțin timp la dispoziție!

de Madalina PETRESCU Miercuri, 25 Octombrie 2023 5465
Constănțenii care dețin în proprietate o locuință - casă sau apartament - și nu au încheiat până acum o poliță de asigurare trebuie să se grăbească. Începând cu data de 10.11.2023, vor intra în vigoare prevederile Legii nr. 115 din 10 mai 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Adică, dacă nu aveți casa sau apartamentul asigurate, puteți fi amendat, ba mai mult, nu veți putea vinde proprietatea.
Noua lege aduce câteva schimbări importante în domeniu, schimbări care vor avea repercusiuni asupra proprietarilor de locuințe. Una dintre ele se referă la faptul că fără o astfel de poliță nu veți putea vinde un apartament sau o casă.
Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale este primul pas în asigurarea locuinței. Sau pe scurt, polița PAD care acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren. Din noiembrie, conform noii legi a asigurărilor obligatorii a locuințelor, prețul polițelor PAD se va achita în lei, iar majorarea va fi de circa 30 de lei. Este vorba despre Legea 115 privind modificarea și completarea Legii 260 din 2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor, care a fost publicată în Monitorul Oficial încă din luna mai 2023. Legea prevede că suma asigurată pentru locuințele din beton este de 100.000 de lei, iar prima brută anuală, adică suma ce trebuie plătită de către proprietari, este de 130 de lei. Anterior, tariful era de 20 de euro, echivalentul a aproximativ 100 de lei. Concomitent, pentru locuințele făcute din paiantă sau cărămidă nearsă, suma asigurată este de 50.000 de lei, iar prima ce trebuie plătită de proprietari este de 50 de lei. Anterior, prețul era de 10 euro, adică aproape la fel. “Era necesară o ajustare a prețurilor, pentru că 20 de euro reprezenta o infimă parte din costul real al asigurării obligatorii. Dar chiar și așa, vreau să vă spun că în ultimii 20 de ani a scăzut numărul locuințelor asigurate obligatoriu. Prea puțini conștientizează importanța încheierii unei polițe PAD. Nici 130 de lei, cât va costa polița de la începutul lui noiembrie, nu este o un preț de speriat, însă sperăm ca românii să-și schimbe mentalitatea și să realizeze că o sumă mică este ceva, decât nimic”, a declarat pentru „Cuget Liber“, Ioana M., broker la o companie de asigurări.
Asigurarea locuinței cu extra acoperiri te scapă de griji!
Pentru diferența până la valoarea reală a locuinței sau pentru asigurarea mobilei și a electronicelor pot fi achiziționate polițe facultative de asigurare. Noua lege nu modifică riscurile acoperite, polițele PAD vizează în continuare daunele provocate de cutremur, inundație și alunecări de teren. În ultimii ani, numărul polițelor facultative a crescut considerabil, odată pentru că s-a construit mult și atunci dezvoltatorii au inclus pachete atractive acestor polițe, dar și pentru că unii proprietari au ales să-și încheie asigurarea locuinței cu extra acoperiri cum ar fi, inundația cu apă de la vecini.
“Nu am luat în calcul asigurarea locuinței, decât atunci când am pățit-o. Un vecin m-a inundat de două ori și de fiecare dată am tăcut și am plătit eu reparațiile. Acum, mi-am făcut și asigurare facultativă cu extra opțiuni și am scăpat de griji. Firma de asigurări vine, constată și se ocupă de plata daunelor cu vecinul recalcitrant. Viața e prea frumoasă să mă scandalizez inutil! Dar m-am deșteptat după ce am pățit-o!”, a povestit George S., un proprietar de apartament păgubit.
Noua lege mai dă posibilitatea ca asigurarea să fie făcută multianual. De asemenea, nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va putea schimba statutul acesteia fără poliță obligatorie de asigurare. Practic, n-ai poliță, nu poți să vinzi, orice vânzare-cumpărare, orice moștenire sau orice înscriere de ipotecă nu se va putea face fără polița PAD. Asigurarea era obligatorie și până acum, dar numărul mic a polițelor active a dus la schimbarea legislației. Potrivit statisticilor, în 2022 doar 20% din locuințele din România erau asigurate contra dezastrelor, Dobrogea fiind într-un clasament pe regiuni la polul de jos, cu 4,5% polițe active. O altă modificare a legii este legată de cei care locuiesc în clădiri încadrate în categoria I de risc seismic, adică celebrele clădiri „cu bulină”. Acestea nu se pot asigura prin polița obligatorie până la consolidarea lor. Există însă posibilitatea să poată fi asigurate la societăți de asigurare private, diferite de PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Rămâne de văzut cum se va implica Primăria, care în urma solicitării Fiscului ar trebui să transmită scrisori de înștiințare cu confirmare de primire persoanelor care nu au încheiat polițe obligatorii, se mai arată în textul noii legi. Neconformarea încheierii de polițe de asigurare se sancționează cu amendă de până la 500 de lei. Constatarea și aplicarea sancțiunilor se vor face de persoane împuternicite de către primar, valoarea amenzilor, în cotă de 100%, urmând să constituie venit la bugetul local. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei