Duminică, 07 Iunie 2026

O nouă trecere de pietoni cu scuar a fost amenajată pe bulevardul Aurel Vlaicu

de Madalina PETRESCU Joi, 29 Mai 2025 328 1 min citire
O nouă trecere de pietoni cu scuar a fost amenajată pe bulevardul Aurel Vlaicu
Primăria municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, monitorizează în permanență zonele cu risc crescut de producere a accidentelor rutiere. Pentru creșterea siguranței participanților la trafic, au fost amenajate scuaruri mediane la trecerile de pietoni situate pe marile bulevarde ale orașului.
"În această perioadă, a fost reamenajată trecerea de pietoni situată pe bulevardul Aurel Vlaicu, în apropiere de intersecția cu strada Câmpinei, în dreptul complexului comercial. În zona axului drumului a fost construit un scuar și a fost amplasat refugiul protejat de garduri care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. La finalul lucrărilor de asfaltare, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau când condițiile meteorologice sunt nefavorabile", au transmis reprezentanții municipalității.
Lucrări similare vor fi executate la toate trecerile de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, Șoseaua Mangaliei, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și stațiunea Mamaia.
"Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni, a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră", au mai spus reprezentanții Primăriei Constanța.
Taguri
Articolul anterior CS Farul, şase medalii la Maratonul Internaţional „Ivan Patzaichin”
Articolul următor Doliu în sportul românesc. A murit fostul președinte al Federației de kaiac-canoe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei