Vineri, 05 Iunie 2026

Oceanic Club Constanța, expediție în Antarctica

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 15 Octombrie 2012 810 2 min citire
Oceanic Club Constanța, expediție în Antarctica
Reprezentanții Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin "Oceanic-Club" vor pleca în expediție de cercetare în Antarctica. Societatea este membră în Comisia Națională pentru Cercetarea Antarcticii a Academiei Române și pregătește două proiecte pentru susținerea dezvoltării relațiilor deschise României de regretatul explorator dr. ing. Teodor Negoiță, precum și pentru construirea unora noi."România are obligația morală față de memoria savantului Emil Racoviță, primul biolog din lume care a ajuns și a lucrat în Antarctica, să continue prezența științifică pe acest continent. Noi ne asumăm rolul de susținători, în măsura posibilităților noastre umane, tehnice, logistice și financiare, ai oricărui demers profesionist în direcția prezenței românești pe acest continent", precizează Răzvan Popescu Mirceni, reprezentantul "Oceanic-Club". 
Implicarea echipei în promovarea dezvoltării prezenței științifice românești în Antarctica este parte a strategiei propriului program operațional WoBi (World Biodiversity) lansat anul acesta, la începutul lunii octombrie. 
Începând din anul 1995, SEOPMM "Oceanic-Club" a organizat 48 de expediții în afara frontierelor României, dintre care 14 expediții științifice în cadrul programelor Explorator și Transafrica și 34 expediții educaționale pentru elevi și studenți în cadrul diviziei "Explorator Junior" a programului Explorator. 
Biologii constănțeni au numeroși parteneri în aceste expediții științifice, printre care se numără Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Institutul de Speologie "Emil Racoviță" al Academiei Române, Muzeul Național de Istorie Naturală din Ljubljana (Slovenia), Institutul Pentru Cercetări asupra Biodiversității din cadrul Universității Primorska (Slovenia), Institutul de Înalte Studii Marine din Latakkia (Siria), Universitatea din Damasc (Siria), Universitatea Mohamed V Agdal (Maroc), Muzeul de Istorie Naturală din Toulon (Franța), Da Vinci Learning - Da Vinci Media GmBH (Germania).
"Din anul 2005, am reușit să menținem un ritm susținut de cel puțin o misiune științifică externă pe an cu durata mai mare de o lună de zile, în cadrul unui proiect comun cu Muzeul «Grigore Antipa» - Contribuții științifice românești la cercetarea faunei mediteraneene", mai explică biologul Răzvan Popescu Mirceni. 
Taguri
Articolul anterior Lucrări ENEL. Află unde se oprește, astăzi, curentul electric
Articolul următor Unde se pot angaja șomerii constănțeni

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei