Conducerea Spitalului Județean Timișoara a făcut o plângere la Poliție și la Parchet după ce fiul unui bărbat, operat de trei ori, a murit în spital. Rudele au sesizat că bărbatul a fost operat de un voluntar, nu de specialistul cel care figura în documente.Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat joi că unitatea medicală a fost sesizată de un aparținător că tatăl său a murit după ce a fost operat de un alt medic decât cel care figura în documente.
Totul s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an, când un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost internat în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, iar mai apoi operat la piciorul stâng. Au mai urmat două intervenții chirurgicale, iar în scurt timp pacientul a murit. După cele întâmplate, fiul bărbatului a făcut o sesizare conducerii Spitalului Județean Timișoara, în care reclama faptul că pe tatăl său ar fi trebuit să-l opereze medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, dar în realitate intervenția a fost efectuată de un alt medic tânăr, angajat ca și voluntar în unitatea medicală.
În urma sesizării primite, directorul Spitalului Județean Timișoara a făcut o plângere la Poliție și Parchet, în condițiile în care aparținătorul reclama că un alt medic a efectuat operația decât cel care era trecut în programul operator.