Considerată un adevărat punct de atracție al stațiunii Mamaia în anii 30, pasarela din zona Cazino Mamaia a ajuns un real pericol pentru localnicii și turiștii care aleg să se plimbe pe ea. Starea în care se află construcția este deplorabilă și cineva poate să fie rănit în orice moment.
Deși printre investițiile din stațiunea Mamaia se numără și o pasarelă nou-nouță, cu deschidere spre mare, pe care mii de turiști se pot plimba în fiecare vară, există și construcții care sunt într-o stare avansată de degradare. Un exemplu în acest sens este și pasarela din zona Cazino Mamaia, despre care turiștii și localnicii spun că reprezintă un adevărat pericol.
Construită, potrivit documentelor, în 1935, de către arhitectul Victor Ștefănescu, cel care a realizat și Cazinoul din Mamaia, pasarela care poartă același nume a devenit o "epavă" plină de capcane, care stă să cadă în orice clipă. Bucăți zdravene din tencuială cad ori de câte ori un trecător se încumetă să o străbată. Toți cei care ajung în zonă spun că bucăți din ea li se desprind sub picioare și că pericolul prăbușirii este imens.
"Din calea de acces dinspre plajă spre mare, adică Pasarela Regală de la Cazino Mamaia, cad bucăți în mare. Pot fi accidente mortale în orice moment. Ar trebui dărâmată complet și curățat locul sau să se construiască altceva legat de istoria Monarhiei Române", ne semnalează o cititoare.
"Pasarela Regală de la Cazino Mamaia este periculoasă, pot muri oameni acolo, fiind degradată total de intemperiile mării. Chiar azi (n.r. - ieri), când făceam poze, a căzut o bucată din tavan cu tot cu fier-betonul de la grinda de susținere a planșeului. Fierul de la structura de rezistență cade singur", spune o alta.
Planuri de modernizare
Primăria Constanța are în plan, pentru anul acesta, modernizarea stațiunii și reabilitarea promenadei din fața Cazinoului Mamaia. Vor fi construite cele patru pasarele deasupra șoselei, va fi reabilitată toată promenada, vor fi refăcute piațetele de la Perla și Cazino, iar plajele vor fi iluminate ca ziua.
Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului "Promenadă turistică Mamaia", finanțat prin Programul Operațional Regional. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă modernizarea și reamenajarea promenadei turistice din municipiul Constanța - zona Sat Vacanță, cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia și stațiunea Mamaia - zona cuprinsă între Piațeta Perla - Hotel Malibu și complex hotelier Bicaz.