Medicul Alexandru Rafila a declarat că persoanele care au avut Covid-19, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană, deoarece imunitatea dată de boală variază între trei şi şase luni.
- Publicitate -
„O dată imunitatea după boală variază între trei şi şase luni, aţi văzut că şi anumite facilităţi care pot fi făcute pentru persoana care a trecut prin boală nu depăşesc 180 de zile, chiar şi noul certificat verde european nu este dincolo de 180 de zile. Eu, personal, vă spun că am trecut prin infecţie în luna decembrie, mi-am şi dozat anticorpii, am văzut că încep să scadă. La trei luni după infecţie m-am vaccinat, nu am aşteptat foarte mult să văd până unde scad şi m-am vaccinat, acum am un titru bun de anticorpi şi am citit chiar de curând articole care demonstrează că o persoană care şi-a făcut două doze de vaccin după infecţie s-ar putea să aibă o imunitate durabilă toată viaţa. Dacă ar fi nevoie să ne vaccinăm cu a treia doză sau nu, adică pentru cei care deja au trecut prin boală, e mai puţin probabil să fie necesar", a adăugat Rafila.