106 cupluri și-au depus deja dosarele pentru înscrierea în Programul național de fertilizare in vitro și embriotransfer. Dosarele urmează să fie evaluate de către Comisia de analiză a Ministerului Sănătății și, cele care îndeplinesc criteriile prevăzute de program, să fie admise pentru finanțare.
- Publicitate -
"Numărul mare de solicitări ne dă certitudinea că programul era necesar și așteptat de multe familii", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății. Anul acesta Ministerul Sănătății a lansat, în premieră, Programul de fertilizare in vitro și transfer embrionar. Bugetul programului este de patru milioane de lei.
Ministerul Sănătății va susține financiar o singură procedură de FIV, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncție foliculară; recoltarea spermei și procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar) și 1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naștere.
În 2011, aproximativ 800 de cupluri vor putea beneficia de programul MS. Un număr de opt clinici din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov și Sibiu au fost deja admise, până la această dată, pentru a derula programul Ministerului Sănătății. Lista unităților care se pot înscrie în program rămâne deschisă.