Peste 120 de persoane au donat sânge în weekend şi vor merge gratuit la "Neversea"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 17 Iunie 2024 343
În acest weekend, în parcarea Kaufland, de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21, zeci de persoane s-au prezentat în spaţiul special amenajat de organizatori, acestea având posibilitatea de a dona sânge, iar în schimbul serviciului prestat, să meargă gratuit, în prima zi a festivalului „Neversea”, care se va desfăşura în perioada 4-7 iulie sau la „Untold”, din toamnă.



Timp de două zile, sâmbătă, 15 iunie şi duminică, 16 iunie, caravana mobilă „Blood Network” s-a aflat la Constanța, în parcarea supermarketului „Kaufland”, unde, cei care au donat sânge între orele 8:00 și 14:00 și s-au înscris pe reteaua „sieudonez.ro”, vor primi un bilet de o zi pentru prima zi de festival la „Untold” sau „Neversea”. Persoanele care din varii motive nu s-au putut prezenta în weekend, pot dona sânge, în continuare, la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanţa. Ei au obligaţia de a accesa site-ul untold.com sau neversea.com, pentru a completa formularul de înscriere, apoi să atașeze o poză cu adeverința de donator, după care vor primi pe adresa de e-mail un voucher, cu care vor putea achiziționa abonamente la prețuri speciale la cele două festivaluri menţionate.

În oraşul de la malul mării, campania „Blood Network” este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma „sieudonez.ro” și cu ajutorul Institutului Național de Transfuzii Sanguine.

În pofida căldurii pe care au trebuit s-o suporte, doritorii au venit chiar şi din alte judeţe ale ţării. Totul a decurs normal, fără probleme, dar şi cu respingerea de la donare a anumitor persoane care nu au corespuns condiţiilor de selectare, din punct de vedere al sănătăţii. Singura nemulţumire a donatorilor a fost legată de faptul că nu a existat decât un autobuz, cu două locuri disponibil pentru recoltare. „Noi am venit de la distanţă mare şi am crezut că lucrurile se vor mişca mai repede. Ne aşteptam să fie mai multe paturi”, ne-a declarat un cetăţean.

Iată şi motivul pentru care colecta mobilă s-a desfăşurat în aceste condiţii. „Colecta s-a desfăşurat în autobuz, între orele 8.00-13:00. Au putut dona toate persoanele care au împlinit 18 ani şi care au considerat că au o stare bună de sănătate şi care nu au avut în ultima lună vreo problemă de sănătate, vreo infecţie respiratorie, digestivă. Totodată, le-a fost permisă donarea celor care nu au avut în ultimele şase luni vreo intervenţie chirurgicală, tratament stomatologic în ultimele zece zile, implant în ultimele şase luni şi orice persoană care nu a avut vreodată hepatită de tip B sau C. În principiu, persoanele sănătoase au intrat în procesul de evaluare, iar medicul a decis dacă solicitantul este eligibil sau nu pentru donare. Pentru activitatea de colectă mobilă, desfăşurată în autobuz, procesul este mai lent, pentru că ne-au fost puse la dispoziţie doar două paturi. Per total, în ambele zile au donat în jur de 120 de persoane şi am avut chiar un ritm foarte bun. Noi, la Constanţa, am avut doar două locuri pentru donare, în autobuz. Nu s-a făcut recoltare şi în corturi, pentru că acest lucru nu este corespunzător, de aceea nu am optat şi pentru această variantă. Am făcut în anii trecuţi şi în cort, dar pe vreme de caniculă nu se poate lucra în condiţii optime, să li se asigure oamenilor aer condiţionat şi tot ce mai trebuie”, a declarat şeful CRTS, dr. Alina Mirella Dobrotă, pentru „Cuget liber”.

Norocoşii care vor intra în posesia invitaţiilor la „Neversea” vor avea ocazia să îi vadă pe scenă, anul acesta, pe artiştii Maluma, Nick Carter, Don Diablo, Bebe Rexha, Gordo, G-Eazy, Mahmut Orhan, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Sofi Tukker, Tujamo, Guy Gerber, Lemon, Alina Eremia, Antonia etc. Aceştia vor evolua pe cele patru scene: Oasis Carnaval, Main, The Ark şi Daydreaming.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei