Joi, 04 Iunie 2026

Peste 130 de locuri de muncă pentru șomeri

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 16 August 2010 432 < 1 min citire
133 de locuri de muncă propune pentru această săptămână Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța. O mare parte dintre acestea sunt în dome-niul hotelier și al alimentației publice. Hotelierii caută doi bucătari, 32 de cameriste, un lucrător în bucătărie (spălător vase mari) și o spălătoreasă lenjerie.
Muncitorii necalificați pot alege unul din cele 10 locuri de muncitori la ambalarea produselor solide și semisolide, 10 locuri la întreținere drumuri, șosele, poduri și baraje, un loc la spargerea și tăierea materialelor de construcții, două locuri la plantații și amenajare zonă verde.
Oferta mai include: cinci posturi de electrician echipamente electrice și energetice, cinci posturi de instalator apă și canal, 16 posturi de lăcătuș mecanic, patru posturi de mecanic utilaj, trei posturi de șofer autocamion sau mașină de mare tonaj, două posturi de șofer de autoturisme și camionete, cinci posturi de sudor manual cu arc electric, trei posturi de sudor manual cu flacără gaze și câte două posturi de sudor și vânzător.
Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 10 locuri de consiliere financiar-bancar, un loc de medic medicină generală și unul de profesor în învățământ liceal, postliceal, profesional și de maiștri.
Articolul anterior 70% din cadrele medicale ar pleca și mâine în străinătate
Articolul următor Au apărut primele două cazuri suspecte de meningită West Nile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei